Sunt genul de om care nu poate dormi uneori noaptea de neputinta si de draci ca nu o sa mai fie niciodata copil. Sunt genul de om care in secret spera ca inca se mai poate intoarce la 8 ani, cand ii placea sa se duca la scoala si sa invete, sa se joace cu papusi, sa-i fie iertate greselile ca are ochii mari si umezi si in principiu sa nu traiasca cu grijiile unui adult. Cel mai mult imi este dor de cartile de povesti pe care inca le am acasa si pe care uneori le rasfoiesc. Cel mai dor mi-e sa cred in povestile alea.
Iar cand am gasit ilustratiile Madalinei Andronic, mi-a venit tot gustul copilariei in gura. Mi-a venit cu un ochi sa rad si cu unul sa plang.
Mos Craciun, sa-mi aduci cartea Zana Zorilor ca de nu iti rapesc renii.
